SOLICITAREA DE DOBÂNZI PENALIZATOARE CÂND CONTRACTUL NU PREVEDE ACEST LUCRU

Dobânzile legale penalizatoare

Preambul

Acestă scurtă prezentare nu este menită a fi un ghid, ci mai mult să aducă la cunoștința publicului posibilitatea de a cere dobânzi penalizatoare pentru datorii neplătite la scadență, chiar și atunci când contractele aferente nu prevăd acest lucru.

De multe ori când încheiem un contract nu ne gândim să stabilim și o clauză în care să specificăm ce se întâmplă în cazul în care cocontractantul, fie că este un prieten sau un partener de afaceri, nu ne plătește la termenul convenit.

Ne bazăm, de regulă, pe buna-credința acestui cocontractant și nu realizăm, cel puțin pe moment, că este posibil ca lucrurile să nu meargă cum trebuie.

Rată de dobândă

Totuși, nu mulți știu că poți solicita dobânzi penalizatoare pentru neplata la scadență, chiar dacă nu ai prevăzut acest lucru în contract.

Cât este această dobândă legală penalizatoare (neprevăzută în contract)?

Păi, destul de mult, uneori poate ajunge chiar la o dobândă mai mare decât ai plăti la o bancă pentru o sumă echivalentă împrumutată. Prin urmare, chiar dacă nu a fost menționată în contract, această dobândă nu trebuie neglijată, putând uneori să aducă venituri suplimentare substanțiale.

Cât mai exact este această dobândă legală penalizatoare? Legea prevede 3 cuantumuri pentru 3 ipoteze diferite, toate calculându-se în funcție de rata dobânzii de politică monetară a BNR (e.g., în momentul redactării acestui articol, aceasta este de 2,5%) ("Rata BNR"):

  • dacă dumneavoastră și cocontractantul rău-platnic sunteți comercianți sau societăți comerciale, aceasta este echivalentă cu Rata BNR plus 8 puncte procentuale, i.e., în prezent ar însemna o dobândă de 10,5%;
  • dacă dumneavoastră sau, alternativ, cocontractantul rău-platnic sunteți/este comerciant sau societate comercială, Rata BNR plus 4 p.p., i.e., în prezent ar însemna o dobândă de 6,5%;
  • în orice alte situații, rata de la ultimul punct minus 20%, adică, în prezent, ar însemna 5,2%.

Ca exemplu, în cazul în care o anumită persoană trebuia să vă plătească 100.000 de euro pe 1 ianuarie 2019 și nu v-a plătit nici până în prezent (1 ianuarie 2020). Chiar dacă nu ați prevăzut nimic în contract cu privire la dobânda penalizatoare, acesta vă va datora cu acest titlu 10,500 de euro în prima ipoteză, 6.500 de euro în a doua sau 5.200 de euro în orice altă situație, după un an (i.e., la data de 1 ianuarie 2020), în plus față de datoria inițială.

Dacă luăm în calcul și termenul general de prescripție de 3 ani (termen maxim în care puteți cere în instanță suma datorată), puteți beneficia de 3 ani de dobânzi legale penalizatoare, care v-ar rotunji veniturile cu 31,5% / 19,5% / 15,6%, în funcție de ipoteza legală în care vă încadrați. Dacă mai luăm în calcul și durata procesului, care în România poate fi și aceasta de ordinul anilor, putem ajunge la sume și mai mari.

Prin urmare, recomandăm să nu ignorați posibilitatea de a cere aceste sume pentru simplu motiv că nu sunt prevăzute în contract. Este dreptul dumneavoastră în temeiul legii.

Când să nu cereți aceste dobânzi legale penalizatoare

Decizia de a solicita dobânzi legale penalizatoare, care prin ipoteză nu sunt prevăzute în contract, trebuie cântărită bine înainte și analizată și din perspectiva altor factori, cum ar fi:

  • posibilitatea răcirii relațiilor de afaceri / de prietenie cu partenerul de contract; mai ales că acesta nu s-ar aștepta la o asemenea manevră, din moment ce nu este prevăzut în contract - nu toți cocontractanții sunt avocați sau specializați în drept :);
  • în lumina distanțării de la ultimul punct, care ar fi fost perspectivele de afaceri în viitor cu acest cocontractant?
  • în care dintre cele 3 ipoteze de mai sus vă încadrați, de exemplu, dacă ambii sunteți comercianți, dobânda legală penalizatoare ar fi dublă față de situația în care amandoi sunteți simple persoane fizice;
  • timpul care a trecut de la scadență, spre exemplu, dobânda totală datorată ar fi dublă dacă au trecut 2 ani, față de 1 an;
  • în cazul în care au trecut mai mult de 3 ani, puteți să vă luați adio nu numai de la dobândă, dar și de la întreaga sumă datorată, prescripția fiind îndeplinită.

Final

În final, aș vrea să vă atrag atenția să luați în considerare solicitarea de dobânzi penalizatoare, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute în contract. Până la urmă, este dreptul dumneavoastră.

Acest drept nu trebuie privit ca fiind un "bici tiranic" pe care îl folosesc creditorii pe spatele bieților debitori rău-platnici. Acest drept există în aproximativ toate statele de drept și este menit să compenseze lipsa de folosință a respectivelor sume de care ai fi putut să beneficiezi în cazul în care ai fi fost plătit la scadență (de exemplu, să fi reinvestit banii, să îi fi pus în bancă sau în orice alt mod).

Cu alte cuvinte, aceste sume de bani ar fi putut să îți genereze venituri adiționale pe parcursul perioadei în care ai fost privat de ei, iar dobânzile legale penalizatoare sunt menite să acopere această nedreptate.

Mult succes în solicitarea și de dobânzi legale penalizatoare!

CONTACT US

Form

PHONE, ADDRESS AND E-MAIL

Other forms of contact

Phone: +40 729 088 889

E-mail: office@counselors.legal

Address: 9 I.C. Visarion Street, building A, 3rd floor, Sector 1, Bucharest, Romania